Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piraţii morţii

Publicat in Glasul Aradului, marți 26 februarie 2013 ·

Prin absenţa unor măsuri ferme care să facă ordine în delicatul domeniu al pompelor funebre, Statul Român dovedeşte încă odată că îşi bate joc şi de vii ori morţi deopotrivă. Iar cumulat cu criza, asta permite mai mult decât niciodată ca afacerile piraţilor morţii să meargă ca pe roate. Piraţii morţii, cum sunt denumite în branşă firmele mor­tuare ce prestează la negru, binecuvîntează în fiecare moment sărăcia în care se zbate ţara, şi ar face orice pentru ca aceasta să se adâncească, pentru a avea în continuare clienţi cu nemiluita. Profitând din faptul că românul indiferent de starea socială se îngrijeşte din timpul vieţii de cele trebuincioase înmormântării, aceştia îşi prind din timp victimele într-o funebră plasă de paianjen alimentate din reclame ori zvonuri răspândite prin cimitire de gropari corupţi. Odată ajunşi în necaz, oamenii se pomenesc că una scrie-n contract şi alta se petrece în realitate. Ajutorul de înmormântare nu acoperă nici jumătate din plata unor servicii prestate în bătaie de joc. Maşina funebră este neauto­rizată şi nici măcar nu este înmatriculată în România, iar groparii îmbrăcaţi indecent aşteaptă cu ţigara în colţul gurii să se scape de înmormântare, pentru a cheltui cei 25 de lei cu care au fost atraşi dintr-un birt să facă treabă. Mulţi sunt în stare de ebrietate şi n-au pic de experienţă, ajungând să scape sicriul sau să pice ei însuşi în groapa pentru care firma ce i-a angajat a jumulit fără milă urmaşii defunctului. Pentru că nici unul dintre ei nu este angajat, munca fiind prestată la negru pentru a fi în ton cu cernita meserie. Dar ITM nu se sesizează şi par să nu priceapă că o astfel de firmă nu poate funcţiona fără minim cinci persoane. La fel cum nu interesează pe nimeni să le verifice logistica, îndeosebi capacitatea de funcţionare a capacelor frigo, ajungându-se de multe ori la ipostaze mai mult decât jenante, unele ce n

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 8 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Coca-Cola retrage "cantităţi considerabile" de produse din multe ţări europene. Controalele au identificat niveluri ridicate de clorat

Mediafax acum 11 ore
Unitatea europeană de îmbuteliere a gigantului Coca-Cola a anunţat luni că a ordonat o retragere majoră a Coca-Cola, Sprite, Fanta şi a altor băuturi în mai multe ţări după ce controalele au identificat niveluri ridicate de clorat. Retragerea se r

Crin Antonescu: Una din marile probleme ale României, acum, este că deja există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată/ Nu înţeleg de ce preşedintele nu exercită mai vizibil aceste prerogative

News.ro acum 8 ore
Crin Antonescu remarcă faptul că România nu este reprezentată, în această perioadă, la unele reuniuni formale sau informale extrem de importante pe plan extern. El îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, spunând că nu înţelege de ce acesta ”nu ex

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°