Conform statisticilor de care dispunem, numărul mandatelor de interceptare din România creşte în mod spectaculos. În 2009, cifra oficială se refera la 22.000 de mandate. Evident, numărul interceptărilor este mult mai mare decât cel al mandatelor. Dacă luăm în calcul singura cifră de referinţă de care dispunem, cea de 12 euro, costul unei interceptări de o zi, rezultă că, dacă numărul interceptărilor s-ar reduce la numarul mandatelor, ceea ce este imposibil, atunci statul român cheltuie anual 100 milioane euro. Cum de s-a ajuns la aceasta sarabandă de interceptări? Cum poate fi stopat fenomenul? O dezbatere care a avut loc astăzi, la sala Drepturilor Omului din Parlamentul României, iniţiata de “FACIAS”, a încercat să dea unele răspunsuri la această întrebare.
Evident, costul real al interceptărilor este de câteva ori mai mare. Pentru că, aşa cum arătăm mai sus, fiecare mandat presupune, cu certitudine, mai mult decât o singură interceptare. În al doilea rând, noi vorbim doar de interceptările pe care Serviciul Român de Informaţii şi le atribuie. Ce ne facem, însă, cu zecile de mii de interceptări făcute de alte servicii? De STS. De SPP. De SIE. De serviciul secret al Ministerului de Interne. Ce ne facem cu cele 8.000 de mandate de siguranţă naţională? Au mişunat, oare, prin România, vreo 8.000 de terorişti? Vreo 8.000 de persoane atât de periculoase încât au pus în pericol siguranţa naţională? Care au fost rezultatele acestor interceptări? Câţi terorişti reali au fost prinşi? Câte bombe reale au fost dezamorsate? Câţi spioni a înhăţat România?
Mai există o temă, care şi ea merită dezbătută, legată de aprobarea pentru interceptări. În afara mandatelor de siguranţa naţională, grosul interceptarilor este aprobat de câţiva judecători. Care se pare că numai cu asta se ocupă. Să semneze mandate. Şi să nu le pună niciodată în discuţie. De vreme c
