Mai mulţi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti sunt audiaţi, marţi, de procurori, la sediul DIICOT Cluj, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro, prin transferul unor jucători, afirmă surse judiciare, citate de corespondentul MEDIAFAX.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că mai mulţi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti sunt audiaţi la DIICOT Cluj în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, au ajuns la sediul DIICOT Ovidiu Hoban, Cristian Achim şi Mircea Bornescu.
Sursele citate spun că urmează să fie audiaţi şi alţi fotbalişti.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informa că în perioada mai-septembrie 2012 persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.
La rândul său, Poliţia Română preciza că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arăta Poliţia Română.
În 14 noiembrie 2012, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut percheziţii la Cluj şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării unor înscrisuri şi documente.
"Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe