Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haos în învățământ. Clasa a IX-a rămâne în liceu și studiile superioare pentru învăţători nu vor mai fi obligatorii

Publicat in Alba24, marți 26 februarie 2013 ·

Clasa a IX-a va rămâne la liceu, fără a mai fi transferată la gimnaziu, aşa cum prevedea Legea Educaţiei concepută de fostul ministru, Daniel Funeriu. De asemenea, au fost eliminate evaluările transdisciplinare de clasa a VIII-a, iar studiile superioare la învățători nu vor mai fi obligatorii.

“Sunt lucruri care perturbă sistemul, iar una dintre măsuri care nu e în Ordonanţa numărul 92 e problema clasei a IX-a. Dacă ar fi mutată la şcolile generale, am avea cu 25% mai puţine spaţii în licee, iar în gimnaziu am avea o supraaglomerare. S-ar repeta ceea ce s-a întâmplat cu clasa pregătitoare”, spune ministrul Pricopie.

Prin mai multe amendamente la Ordonanţa emisă de Guvern în luna decembrie, Ministerul Educaţiei a adus, marţi, mai multe modificări ale cadrului legal, printre care figurează eliminarea evaluării transdisciplinare la clasa a VIII-a şi a termenului pentru studii superioare impus învăţătorilor şi educatorilor.

Referitor la reintroducerea pozitiilor de educatori si invatatori cu studii medii. Remus Pricopie a declarat ca “prin Legea 1/2011 pozitiile de educator si invatator erau scoase. Ceea ce facem noi este sa reintroducem aceste pozitii in conditiile in care liceele pedagogice fac parte din arhitectura invatamantului romanesc. Ar fi un nonsens sa renuntam la ele. Am propus sa fie abrogat articolul care obliga ministerul sa concedieze peste noapte 16.000 de cadre didactice”, precizează Hotnews.

A treia propunere se refera la examenul de la finalul ciclului gimnazial si va fi aplicata din 2016, transmite Agerpres. “Propunem sa se elimine proba transdisciplinara. Examenul se va sustine la limba romana, matematica si va avea doua componente noi, evaluari facute in timpul anului scolar, in clasa a VIII-a, la limba straina si informatica“, a afirmat ministrul Educatiei.

Amendamentele au fost aprobate de catre membrii Comisiei pentr

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Simina Tănăsescu este noul preşedinte al Curţii Constituţionale

News.ro acum 12 minute
Simina Tănăsescu a fost aleasă duminică, preşedinte al Curţii Constituţionale, în urma votului care a avut loc duminică, după ce trei noi judecători au depus jurământul şi şi-au început mandatul. Simina Tănăsescu a fost numită la CCR de preşedintele

Accident grav în județul Arad. Două persoane au murit și alte patru au fost rănite

Mediafax acum 8 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7B, la kilometrul 4, între localitățile Arad și Turnu, județul Arad, s-a produs un accident rutier. Au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului două p

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum 9 minute
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 18 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum o ora
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 36 minute
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

EVADARE ca-n filme din închisoare. Unde s-a putut ascunde un deținut, pentru a scăpa din pușcărie

Gandul acum 16 minute
Evadare ca-n filme din închisoare. Iată unde a putut să se ascundă un deținut, pentru a scăpa din pușcărie și unde a fost raportat acest caz incredibil. Un tânăr infractor, de doar 20 de ani, a pus la punct un plan ingenios de evadare din închisoare

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°