Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sistem electoral numit "porcărie" (Spiegel)

Publicat in rfi, marți 26 februarie 2013 ·

Alegerile din Italia sunt un haos. Dar situația nu e dată doar de cursa extrem de strânsă, ci mai ales de un sistem electoral care îi depășește atât de politicieni, cât și pe observatori.

Seara trecută s-a desfășurat cam așa. Întâi au anunțat marele ziare italiene că pe primul loc în sufragii se află coaliția de centru-stânga din jurul lui Pier Luigi Bersani. Apoi au anunțat televiziunile că dimpotrivă, alianța de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi e în frunte. Trustul Mediaset al fostului premier îl dădea mai târziu câștigător pe candidatul antisistem Beppe Grillo – ba în Camera Deputaților, ba în Senat.

Confuziile privind viitorul politic al Italiei sunt date însă în majoritate de sistemul de vot extrem de complicat. Parlamentul bicameral este ales cu voturi diferite pe fiecare cameră. Camera Deputaților este aleasă la nivel național, Senatul însă la nivel regional. Codul electoral italian îi asigură celei mai puternice formațiuni politice automat majoritatea în Camera Inferioară prin atribuirea directă a 340 de mandate din cele 630 existente. Scopul e ca guvernarea să fie susținută stabil la deputați.

Faptul că Senatul e ales altfel și că are aceleași drepturi legislative precum Camera Deputaților poate duce la majorități diferite și la un blocaj instituțional de nerezolvat. Rezultatul din Senat depinde în ultimă instanță de performanța electorală din regiuni, cu Lombardia și Sicilia care fac jocurile datorită ponderii mari în populația țării. Apoi, partidele pot candida singure sau în alianță. Fostul premier Mario Monti, de exemplu, a candidat singur în Senat, dar cu alte două formațiuni la deputați. La Camera Inferioară votează persoanele peste 18 ani, la Senat vârsta minimă e de 25 de ani. Un partid care câștigă o regiune primește prin redistribuire cel puțin 55% din mandatele de senator ale regiunii. Sunt 315 senatori la Roma. După

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 53 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 19 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 3 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°