Ieri după-amiază, în urma unui accident extrem de grav, Iosif Olteanu, fratele cunoscutului om de afaceri hunedorean Ionel Olteanu, a murit alături de o tânără în autoturismul în care se aflau.
Accidentul s-a produs chiar la intrarea în Deva, dinspre Sântuhalm, autoturismul condus de Olteanu izbindu-se de un cap de pod.
În comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara se arată că „în doar câteva minute au ajuns la locul indicat echipajul de descarcerare şi cel de prim ajutor precum şi două autospeciale mixte dotate atât cu echipamente de stingerea incendiului cât şi de descarcerare şi acordarea primului ajutor; pompierii salvatori au constatat că într-un autoturism de lux, care s-a izbit de zidul de susţinere al pasarelei pe care se desfăşoară traficul spre ieşirea din Deva, se aflau două victime încarcerate, un bărbat şi o femeie; în plus, în zona blocului motor al autoturismului, se dezvoltase şi un incendiu”.
Medicul echipajului de la Ambulanţa Deva a constatat decesul celor doi.
Ieri după-amiază, în urma unui accident extrem de grav, Iosif Olteanu, fratele cunoscutului om de afaceri hunedorean Ionel Olteanu, a murit alături de o tânără în autoturismul în care se aflau.
Accidentul s-a produs chiar la intrarea în Deva, dinspre Sântuhalm, autoturismul condus de Olteanu izbindu-se de un cap de pod.
În comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara se arată că „în doar câteva minute au ajuns la locul indicat echipajul de descarcerare şi cel de prim ajutor precum şi două autospeciale mixte dotate atât cu echipamente de stingerea incendiului cât şi de descarcerare şi acordarea primului ajutor; pompierii salvatori au constatat că într-un autoturism de lux, care s-a izbit de zidul de susţinere al pasarelei pe care se desfăşoară traficul spre ieşirea din Deva, se aflau două victime înca