Eu: Subiectul este scurt. Poate că... o pagină, poate o pagină şi jumătate. Pentru că atunci când faci un proiect nu e cazul să te extinzi prea mult. Nimeni n-o să te citească. Deci, mai întâi şi întâi, mă voi porni pe jos, desigur, cu aspectul exterior modificat. O să-mi pun un alt chipiu, cu cozorocul pe ochi. Sau poate o pălărie veche. O să-mi iau un baston. O să-mi lipesc nişte mustăţi. O să şchiopătez de piciorul drept sau stâng – n-are importanţă. Poate şi de ambele! Şi aşa voi porni spre zona centrală a oraşului. Să văd unde este cel mai mare flux de trecători. Unde este loc liber. Unde e terenul mai puţin supravegheat de poliţai, de sergentul de stradă. Apriori se ştie că asta este în zona centrală, în preajma Pieţei Centrale alimentare. În preajma Gării auto. Un perimetru de mai multe sute de metri pătraţi, poate kilometri. Aici e musai să-mi aleg un loc. Îl voi prefera pe cel de pe strada Tighinei colţ cu Ştefan cel Mare şi Sfânt, fie mai la vale de Piaţa Centrală, fie mai la deal, fie chiar în segmentul Pieţei Centrale. Aici e locul cu vad, cel mai profitabil loc. Însă, aşa cum reiese din dialogul meu cu respectivul personaj, voi fi agresat de anumiţi indivizi care deţin controlul asupra acestei zone şi care vor pretinde de la mine taxă. Eu însă mă voi zburli şi le voi răspunde categoric: „Nu achit nici o taxă! Este dreptul meu – este munca mea!” Atunci voi fi bruscat, izbit, bătut... Mă voi retrage în bârlogul meu, voi sta câteva zile, îmi voi linge rănile şi voi ieşi iar. Dar deacuma în altă parte, în altă zonă. De data aceasta voi acţiona cu mai multă precauţie. Voi avea grijă să am şi eu un fel de ordonanţă care îndată ce simte că se apropie pericolul să-mi semnalizeze promt, pentru ca eu să-mi strâng catrafusele şi – să mă mut. Sau să mă pregătesc de ripostă dacă e un tip mai slăbănog, mai pirpiriu ca să-l fugăresc eu pe el. Pentru că trebuie să ştii