Buzoianca este vocea unei trupe care promovează stilul electro-folclor şi jazz
Era şi timpul pentru o voce ca a Biancăi Purcărea
să-şi găsească un drum al ei în marea de posibilităţi oferită de Capitală. Cei doi care au pariat că buzoianca va fi solista perfectă pentru un stil total non-convenţional faţă de ce am fost obişnuiţi până acum sunt doi membri din trupa Sistem, Florin Romascu şi Robert Magheti.
„Ideea cu colaborarea mea a venit de la Florin Romascu şi Robert Magheti, iar acum din Cobzality fac parte Sebastian Burneci, Victor Mihăilescu şi Cristian Moroianu. Ei mă ştiau de la X-Factor, dar le-a luat ceva timp să mă găsească şi totul a fost la momentul potrivit. Simt că acum mă reprezintă în totalitate această trupă, băieţii sunt super şi împreună încercăm să identificăm toţi fanii unei categorii muzicale de nişă am putea spune, adică electro-folclor şi jazz”, a precizat buzoianca.
Tot ea ne-a dezvăluit şi faptul că repetă din toamnă în această formulă şi până acum au pregătit 12 piese, cu care se vor prezenta pe 7 martie, la un eveniment ce va avea loc în cadrul Muzeului Ţăranului Român.
Se cântă la nai, tobe, trompete
În concertele ce vor mai urma, protagoniştii promit că li se vor alătura şi alţi muzicieni, virtuozi ai instrumentelor şi ai cântecului tradiţional românesc. Nu va surprinde pe nimeni dacă la un eveniment, elementul care domină scena este un instrument muzical. Poate fi un bucium sau naiul, poate fi cavalul sau chiar cobza, cea care a inspirat şi denumirea proiectului muzical. Cât despre nume, tot Bianca ne explică. „Numele Cobzality nu a fost ales la întâmplare. La unison, istoricii muzicali şi etnologii au căzut de acord că, dacă un instrument tradiţional ar putea căpăta rangul de brand de ţară, cobza ar fi primul care poate aspira la acest statut. Provenită din milenara liră tracă