Averile mari se fac în generaţii. În România, în 20 de ani unii au făcut munţi de bani. Câţi sunt comunişti, câţi sunt foşti securişti sau activişti de partid şi câţi sunt capitalişti?

Această dilemă face trimitere în primul rând la mentalitatea şi calităţile celor care au câştigat sume imense, într-un interval de timp scurt. Dacă ne-am referi strict la numărul banilor produşi, definiţia averii ar începe cu o cifră. Probabil, minimum 20 - 25 de milioane de euro. Iată şi o scurtă analiză.

Vechii comunişti, primii antreprenori

Cei mai bogaţi români nu sunt la prima tinereţe. Nici nu prea aveau cum. Pentru că atunci tinerii din 1989 erau cel mult studenţi. Paradoxal, conjunctura creată în perioada respectivă nu a fost fructificată de cei care aveau bani mulţi la saltea. Majoritatea nu au ştiut ce să facă cu ei. Nu aveau relaţii sau le-a fost frică să rişte ca antreprenori într-un mediu total necunoscut.

Norocoşii vremurilor respective au apărut din sfera comerţului exterior, băieţii deştepţi din fosta securitate şi activiştii de partid. Ei au fost primii care au simţit că se pot face averi rapid. Mulţi oameni cu funcţii şi grade ştiau cum merg lucrurile în afaceri cu statul, fiind direct implicaţi economic în perioada comunistă. Aveau relaţii sus puse, reţele de oameni de încredere, unii obligaţi să le dea o mână de ajutor. Chiar de mai multe ori. Exact când şi unde trebuia.

Astfel de personaje care au profitat din plin de haosul economic postdecembrist au automat sânge de capitalişti în vene? Câţi dintre oamenii bogaţi cunoscuţi din România putem spune că trec testul capitaliştilor occidentali, care recunosc valoarea unui euro? Au inventat ei ceva deosebit sau doar au profitat de conjunctura socială şi economică respectivă?

Teoretic, dacă faci afaceri grele cu statul român, numai antreprenor cu spirit de afaceri capitalist nu te poţi