Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a precizat că intrarea lui Klaus Iohannis în PNL este un pas interesant, el apreciind că decizia acestuia de a se înscrie într-un partid este de salutat, având în vedere că se va angaja de acum mai mult, inclusiv în viaţa politică a ţării.
"E un pas interesant. Îl cunosc de mult pe Klaus Iohannis, l-am apreciat, e un neamţ ardelean cu trăsăturile bine cunoscute, un bun gospodar şi un om aplicat, ordonat, cu o gândire deschisă şi sănătoasă. El s-a ferit să intre în vreo formaţiune politică. Şi asta am apreciat la vremea respectivă, când era preşedintele FDGR, era apreciat de oameni", a spus Iliescu.
El a arătat că venirea lui Iohannis în politica naţională este un pas de apreciat.
"Faptul că a făcut acest pas ca să meargă într-un partid e un lucru de salutat, adică se angajează mai mult, inclusiv în viaţa politică a ţării. Prin trăsăturile lui de om cu experienţă în administraţia publică, e un pas de apreciat", a mai spus Iliescu.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anunţat, miercuri, că începând din acea zi este membru PNL, precizând că a luat această decizie în urma invitaţiei lansate de liderul PNL Crin Antonescu. La sfârşitul săptămânii trecute, la Congresul PNL, el a devenit prim-vicepreşedinte al partidului.