Foto: www.motortorque.com
Cei doi mari producători francezi de automobile ar putea fi afectaţi serios de noua politică fiscală a autorităţilor de la Paris. Statul vrea să taxeze suplimentar motorina.
Ministrul francez al mediului, Delphine Batho a declarat că, în Franţa, motorina va fi taxată suplimentar, pentru că este mai poluantă iar aceasta este o chestiune care ţine de “sănătatea publică”. Oficialul citat a spus că de vină pentru poluarea din marile oraşe sunt de vină şi vechile maşini diesel, dat fiind că o maşină din 1997 sau din 2000, poluează de 30 de ori mai mult decât una din ziua de azi.
Această măsură, care pare inevitabilă, după cum spune oficialul, reprezintă o schimbare majoră a politicii de taxare a carburanţilor în Franţa: pentru că este folosită în transporturile de mărfuri, dar şi în agricultură, motorina a fost avantajată, în Franţa, timp de mulţi ani, prin impunerea unei taxe mai mici. Acum, 80% din consumul de carburanţi este reprezentat de diesel. Pe de altă parte, şi piaţa de autoturisme este una a dieselului, mai mult decât în multe ţări din Europa: anul trecut, spre exemplu, înmatriculările de vehicule diesel au reprezentat 73% din totalul pieţei de maşini noi, faţă de 55%, cât este media Europei occidentale, şi 48%, cât s-a înregistrat în Germania, piaţă cu care francezii se compară mereu.
Mai mult pe Economica.net Foto: www.motortorque.com
Cei doi mari producători francezi de automobile ar putea fi afectaţi serios de noua politică fiscală a autorităţilor de la Paris. Statul vrea să taxeze suplimentar motorina.
Ministrul francez al mediului, Delphine Batho a declarat că, în Franţa, motorina va fi taxată suplimentar, pentru că este mai poluantă iar aceasta este o chestiune care ţine de “sănătatea publică”. Oficialul citat a spus că de vină pentru poluarea din marile oraşe sunt de vină şi vechile maşini diesel,