Golgheterul Ligii I, Raul Rusescu, a marcat golul prin care Steaua a câştigat cu 1-0 pe terenul Universităţii Cluj în etapa a 20-a, iar roş-albaştrii îşi păstrează avansul de 10 puncte în fruntea clasamentului.
La patru zile de la spectaculoasa calificare obţinută în faţa celor de la Ajax Amsterdam, Steaua a revenit la principalul obiectiv al sezonului: campionatul intern.
Laurenţiu Reghecampf nu şi-a menajat niciun jucător important, pentru a evita orice surpriză în faţa unei echipe apăsată de problemele financiare şi care a revenit în ţară cu doar o zi înaintea meciului.
Fanii clujeni au pus însă mai multe probleme liderului decât au făcut-o jucătorii lui Ionel Ganea. Partida a fost întreruptă pentru câteva minute, după ce, în minutul 19, un suporter al gazdelor a intrat pe teren şi s-a îndreptat către Tătăruşanu.
Spectatorul a fost oprit la timp de oamenii de ordine, care l-au scos în afara terenului, în timp ce fanii din tribune au aruncat cu petarde şi torţe, din acest motiv Tătăruşanu acuzând usturimi la ochi şi solicitând intervenţia medicilor.
În cele din urmă, jocul s-a reluat, iar Steaua şi-a materializat superioritatea în minutul 34, atunci când portarul lui U, Samoilă, nu a reuşit să reţină o minge recentrată de Tănase, iar Rusescu a fost pa fază şi a marcat cel de-al 18-lea său gol în 20 de etape.
După pauză, bucureştenii şi-ar fi putut dubla avantajul prin Tatu, dar brazilianul nu a ajuns la centrarea periculoasă a lui Râpă, în timp ce marea şansă de egalare a gazdelor i-a aprţinut lui Dedu, care a tras paralel cu linia porţii după ce Tătăruşanu a bâlbâit o minge în propriul careu.
Pe poziţia a doua în Liga I se menţine Astra Giurgiu, care, tot luni, a învins cu 2-0 pe teren propriu pe Viitorul Constanţa, graţie golurilor înscrise de Budescu şi Fatai.
În ultimul meci