Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a hotărât, în sfârşit, să interzică difuzarea, de către televiziuni, a imaginilor ce prezintă violenţe între elevi în interiorul unităţilor de învăţământ, precum şi indicarea, de către aceleaşi surse de informare, a linkurilor de pe internet care permit vizionarea unor astfel de imagini.
Un pas înainte, putem spune, fără a ne extazia, însă, în faţa înţelepciunii de care dau dovadă onoraţii cerberi ai undelor radio şi tv. Un pas înainte fără nicio valoare însă, în condiţiile în care reglementările de acest gen se vor opri aici.
Nu pun la socoteală că această măsură este încă în stadiul de proiect de decizie, care a fost discutat în plenul Consiliului abia ieri. Nu pun la socoteală că de la vorbe ori de transformarea acesteia în act normativ şi până la aplicarea ei efectivă este cale lungă. Nu mai amintesc că, indiferent de cât de strictă ar fi monitorizarea şi oricât de promptă ar putea fi reacţia CNA faţă de o asemenea întâmplare, se vor găsi suficiente modalităţi de a ocoli legea. Mai mult, ne vom vedea, pentru a nu ştiu câta oară!, în situaţia în care televiziunile vor prefera să rişte amenzi, contestabile în instanţă, în scopul menţinerii audienţei.
Problema este, spuneam, că o asemenea măsură, singulară, nu poate nici pe departe să cureţe audiovizualul de mizeria cu care s-a umplut în ultimii ani. Căci nu am auzit de propuneri care să preîntâmpine apariţia, mai întâi în programele de ştiri, pentru ca mai apoi să umple ecranele emisiunilor „mondene”, a unor monştri de genul „eleva-porno”, „bunica-porno”, „profesoara-porno”, „piticul- porno”. Şi enumerarea ar putea continua, cu nume concrete de domniţe şi domnişoare, domnişori ori cavaleri ai genului.
Aşa că aş merge prea departe aşteptând ca, vreodată, să se taxeze, de către acelaşi Consiliu Naţional al Audovizualului, stâlcirea bietei li
