În creşterea sa copilul parcurge câteva etape mai pronunţate de opoziţie: contrazice, sfidează, îşi manifesta nemulţumirea, vorbeşte necuviincios, face invers decât i se cere. Testează răbdarea şi limitele şi nu de puţine ori iese victorios din “lupta” cu părinţii.
Motivele pentru care părinţii „cedează” sunt de cele mai multe ori lipsa de experienţa, dragostea greşit înţeleasă, jena faţă de cei din jur, frica pentru sănătatea copilului etc.
Trăim în societate, deci trebuie să acceptăm şi să respectăm diferite reguli.
Unii părinţi consideră că regulile uniformizează. Nu comentăm, dar vă propunem să analizăm regula cu beneficiile şi limitările ei.
Disciplina/autodisciplina, controlul/autocontrolul se formează, nu sunt înnăscute. În lipsa unor reguli copilul ar fi dezorientat, nesigur, nu ar învaţă diferenţa dintre bine şi rău, dintre posibil şi imposibil. Regulile sub forma unui set de comportamente îl structurează ca individ, şlefuiesc personalitatea şi caracterul, permit dezvoltarea capacităţilor de adaptare în societate de la vârsta fragedă la cea adultă.
Copilul are nevoie de reguli după care să trăiască, dar şi de modele.
Cu toate acestea impunerea regulilor sub formă de ordin este ineficientă, fie că le respectă, fie că nu. Unele reguli sunt ferme, altele pot fi flexibile, pot permite negocieri de tipul “ceva pentru ceva”.
Aşa cum suntem foarte tentaţi să penalizam un comportament urât trebuie să fim dispuşi să apreciem un comportament corect. Nu este suficient să-l observam, trebuie să-l verbalizam, în caz contrar copilul aude doar ce nu face bine şi va considera că ori de câte ori respectă regulile trece neobservat.
Inevitabil vor apărea comportamente care merită evidenţiate, iar copilul va sesiza repede că îi sunt apreciate eforturile. Dorinţa de a fi apreciat va fi tot mai mare şi se va strădui din c
