Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulia Olteanu Negură, încă un antrenor de aur

Publicat in Monitorul de Neamt, marți 26 februarie 2013 ·

• fosta participantă la Olimpiada de la Atlanta se bucură de primele medalii de aur din cariera de antrenor, performantele fiind ale Vandei Sipos • întelegînd că sportul este o sansă în viată, atleta va urma un program de pregătire mult mai încărcat • A visat prima medalie de aur ca antrenor din 2005, de cînd a fost „legitimată“ la CS Ceahlăul Piatra Neamt, iar aceasta a venit în 23 februarie 2013. Vanda Sipos a bucurat-o sîmbătă, pe antrenoarea sa, Iulia Olteanu Negură, victoria din proba de 1.500 de metri a junioarelor II la nationalele de sală de la Bacău. Sentimentele au fost greu de descris de antrenoare, care astfel a spart gheata si se alătură celorlalti tehnicieni a căror sportivi au adus în timp asemenea distinctii pentru CS Ceahlăul. Bucuria a fost dublată pe 24 februarie, cînd Vanda Sipos a dublat aurulu cu altul în cursa de 3.000 metri. „Am avut o săptămînă dificilă. Asteptam revansa si credeam în ea, după ce Vanda a ratat titlul la 3.000 de metri la junioare I o săptămînă mai devreme. Pot spune că am avut emotii mai mari la concursul de la Bacău, decît la Bucuresti. Toată săptămîna m-am gîndit la victorie, mai ales la proba de 3.000 de metri“, a povestit Iulia Olteanu Negură. Aceasta a povestit si cum a fost prima întîlnire cu fata care i-a adus marea satisfactie a carierei de pînă acum. „În 2010 am fost la o selectie de toamnă la Scoala 2, apoi ea a venit la un cros, cîteva săptămîni mai tîrziu si a terminat în fata unora dintre fetele pe care le aveam deja la pregătire. Mi-a plăcut din punct de vedere fizic, dar mai ales pentru că a avut atitudinea necesară de a fi în frunte. Am văzut de atunci că poate fi un sportiv de concurs, cu ambitia de a munci si de a deveni tot mai bun“, a precizat Olteanu Negură. Relatia sportiv-antrenor s-a cimentat în timp, iar Sipos speră că la vară poate face parte din lotul României care va merge la mondialele de juniori

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 30 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 34 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°