Poliţiştii şi procurorii efectuează, marţi dimineaţă, şapte percheziţii în Bucureşti, Giurgiu, Prahova şi Vâlcea la suspecţi de evaziune fiscală. Prejudiciul este evaluat la 2,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
Poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, pun în executare şapte autorizaţii de percheziţie şi şapte mandate de aducere, în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Prahova şi Vâlcea, pentru destructurarea unui grup infracţional implicat în acte de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Citeşte şi 26 de percheziţii în judeţul Olt la HOŢII de PETROL
Acţiunea de amploare a poliţiştilor şi procurorilor bucureşteni vizează identificarea unor mijloace de probă (registre, facturi şi alte documente contabile), în continuarea cercetărilor care se desfăşoară în cadrul unui dosar penal privind posibila săvârşire a infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Verificările judiciariştilor bucureşteni au scos în evidenţă faptul că grupul infracţional a achiziţionat din spaţiul intracomunitar produse petroliere (motorină, bitum rutier), iar prin folosirea unui circuit evazionist, s-a sustras de la plata impozitelor datorate statului român (taxa pe valoare adăugată şi impozitul pe profit), aducând bugetului de stat un prejudiciu cumulat ce depăşeşte suma de 2,5 milioane de euro.
Citeşte şi PERCHEZIŢII la clanurile Cămătarilor şi Sportivilor. DIICOT a reţinut 11 persoane. Vizat este şi un consilier local de la Primăria Sectorului 4
Poliţiştii şi procurorii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor au monitorizat de mai multe luni activitatea acestui grup infracţional, format din mai multe persoane, al cărui lider este deja arestat preventiv într-o altă cauză pen