Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă – verigă importantă în managementul situaţiilor de urgenţă

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 26 februarie 2013 ·

La nivelul fiecărei unităţi administrativ – teritoriale, consiliul local are obligaţia de a înfiinţa, la propunerea primarului, serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă (SVSU) precum şi de a conştientiza importanţa asigurării unui management eficient al situaţiilor de urgenţă, în vederea protejării cetăţenilor. SVSU asigură intervenţia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor, animalelor şi bunurilor periclitate de orice situaţie de urgenţă şi este (sau ar trebui sa fie) mâna dreaptă a primarului. Altfel spus, în cazul apariţiei şi rezolvării unei situaţii de urgenţă pe raza unităţii administrativ teritoriale de care răspunde, edilul are dreptul şi obligaţia legală de a coordona nemijlocit intervenţia serviciului voluntar. În prezent, la nivelul judeţului Constanţa sunt înfiinţate un număr de 70 astfel de servicii în cele 58 de comune, 9 oraşe şi 3 municipii, dintre acestea 63 sunt de categoria I, iar 7 de categoria a-III-a, acestea din urmă fiind dotate fiecare cu câte o autospecială pentru stingerea incendiilor. Organizare şi dotare În plan teritorial, SVSU-urile sunt constituite echipe specializate pe tipurile de risc prevăzute în planul de analiză şi acoperire a riscurilor corespunzătoare fiecărei localităţi, realizându-se astfel posibilitatea intervenţiei cu personal voluntar în cazul tuturor situaţiilor de urgenţă. La nivel judeţean, serviciile voluntare sunt încadrate cu un număr de 89 de angajaţi şi 2.263 voluntari. Activitate Pe parcursul anului 2012 serviciile voluntare au participat atât singure cât şi în cooperare cu serviciile profesioniste de urgenţă sau private la un număr de 184 de intervenţii, serviciile voluntare care au intervenit la cele mai multe din totalul intervenţiilor fiind cele ale localităţilor Lipniţa cu un număr de 31 intervenţii, Băneasa cu 26 intervenţii, Peştera cu 23 intervenţii,

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°