Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berca: Ciurel va da socoteală!

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 27 februarie 2013 ·

Modificarea actualei organigrame a Complexului Energetic Oltenia generează panică în rândul personalului TESA, după ce Marian Motocu, Octavian Graure şi Gheorghe Văduva de la Sucursala Energetică Turceni au fost puşi pe lista directorilor schimbaţi. Aceştia au fost numiţi în funcţiile de conducere de pe vremea PD-L, iar de atunci USL a încercat să-i înlocuiască, la fel ca pe alţi directori democrat-liberali din minerit şi energie. În forfota creată de modificarea organigramei în CEO, liderul organizaţiei municipale PD-L Târgu-Jiu, Eduard Berca, îi atrage atenţia lui Laurenţiu Ciurel, managerul companiei, şi îi spune că în cazul în care acesta va face derapaje şi va desfiinţa posturi pe criterii politice, va da socoteală. „După câte ştiu, Laurenţiu Ciurel este manager privat al companiei şi din acest punct de vedere ar trebui să doar criterii de competenţă şi de valoare. Dacă se va întâmpla altceva, va fi direct răspunzător. Noi am spus încă de la început să pună oameni profesionişti, să nu facă epurări politice şi să nu promoveze doar pe criterii privind apartenenţa politică. Dacă ne dorim ca lucrurile în CEO să meargă corect, să se păstreze locurile de muncă, şi să funcţioneze compania pe principii sănătoase, Ciurel trebuie să facă ce a semnat în contractul de manager. Dacă nu face ce a semnat şi ascultă de terţi e treaba lui pentru că va răspunde pe ceea ce şi-a asumat în contractul de management. Vă spun acest lucru pentru că şi eu lucrez pe un asemenea mod şi dacă am derapaje pe prietenii şi alte lucruri sunt rapid sancţionat”, a declarat Eduard Berca la Radio Omega.

Modificarea actualei organigrame a Complexului Energetic Oltenia generează panică în rândul personalului TESA, după ce Marian Motocu, Octavian Graure şi Gheorghe Văduva de la Sucursala Energetică Turceni au fost puşi pe lista directorilor schimbaţi. Aceştia au fost numiţi în funcţiile de co

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 37 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în primele cinci luni, cu 0,2%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 28 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 0,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalita

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°