Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crezi că nu poţi pleca la studii în străinătate? Povestea tinerilor români care au reuşit

Publicat in Romania Libera, marți 26 februarie 2013 ·

Circulă multe informaţii în media despre studiul în străinătate, de cele mai multe ori contradictorii: că necesită o investiţie mare, că nu e nevoie de atât de mulţi bani, că trebuie să ai note mari, că poţi reuşi şi dacă eşti un elev de nivel mediu, însă ai o motivaţie puternică. Pentru a afla care dintre aceste date sunt cele adevărate, cel mai bine este să obţii informaţiile de la surse avizate, cum sunt cele peste 100 de universităţi prezente la ediţia a 12a a celui mai mare târg internaţional de universităţi din Europa de Est, RIUF. Alături de ele, la eveniment vor fi prezenţi şi studenţi români, care îţi vor împărtăşi din experienţa lor la studii în străinătate. Însă, până să ajungi să discuţi cu ei, iată povestea a doi tineri care au reuşit să depăşească orice obstacol şi au devenit studenţi internaţionali.

Cum te descurci cu banii?

Vlad Stoian, actual student în anul 4 la University of Portsmouth din Marea Britanie, povesteşte, despre primele lui gânduri atunci când a plecat:

Nu mă loveam numai de ideea de a locui pentru prima dată singur, într-o ţară străină, în care nu cunoşteam pe nimeni sau de un sistem educaţional nou pentru mine, ci şi de faptul că urma să trăiesc cu un buget limitat. Plecam ştiind că mă pot baza pe aproximativ 4.000 de euro în următoarele 10 luni, economiile alor mei, în ideea că îmi voi găsi un job curând şi voi putea să îmi plătesc măcar o parte din cheltuieli.

În primele luni, a reuşit să se descurce cu doar 400 de lire/lună, incluzând aici cazarea şi mâncarea, însă menţionează că dacă eşti fumător sau obişnuieşti să ieşi frecvent în oraş, îţi va fi foarte greu să te încadrezi în acelaşi buget.

Reuşeşti să-ţi găseşti de muncă?

Deşi e nevoie de multă perseverenţă pentru a găsi un loc de muncă part time, Vlad a reuşit să lucreze din anul 2, pentru universitate, iar în anul 3, mulţumită structurii anu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi. Este proba care încheie sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat

HotNews acum 2 ore
BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi, 16 iunie. La această probă scrisă participă elevii care au urmat liceul în limbile minorităților naționale. Examenul face parte din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului și reprezintă ultima probă scrisă din

Preşedintele Nicuşor Dan discută luni cu sindicatele despre măsurile fiscale propuse de partidele pro-europene

HotNews acum 49 minute
Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții mai multor organizații sindicale pentru a dezbate reforma fiscală. Potrivit agendei preşedintelui, întâlnirea lui Nicuşor Dan cu reprezentanţii sindicatelor are loc l

Ayatollahul Ali Khamenei şi familia sa se ascund într-un buncăr la nord de Teheran / S-a adăpostit în același buncăr şi în 2024, când Iranul a lansat atacurile asupra Israelului

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost evacuat într-un buncăr subteran din nord-estul Teheranului, la câteva ore după ce Israelul şi-a început, vineri, loviturile, relatează Iran Internatio

Marea Britanie a numit pentru prima dată o femeie la conducerea MI6 / Cine este Blaise Metreweli

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marea Britanie a numit-o duminică pe Blaise Metreweli, ofiţer de carieră în serviciile secrete, la conducerea serviciului de informaţii externe cunoscut sub numele de MI6, relatează Reuters, citată d

Circulație pe un singur sens pe A2, după ce traficul a fost blocat / Trei persoane rănite în urma unui accident

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe A2, luni dimineaţă, iar în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Traficul în zonă a fost blocat, transmite News.ro. Urmărește

PSG a distrus-o pe Atletico Madrid, 4-0, la Cupa Mondială a Cluburilor. Istvan Kovacs a arbitrat și a fost desființat de spanioli

Gandul acum 19 minute
PSG, câștigătoarea Ligii Campionilor, a învins pe Atletico Madrid, 4-0, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles, în Grupa B a Cupei Mondiale a Cluburilor. Meciul a fost arbitrat de românul Istvan Kovacs, care a dat mai multe cartonașe galbene, a dictat

Rachete iraniene au lovit luni Tel Aviv şi orașul port Haifa / Trei persoane au murit în centrul Israelului, iar alte zeci au fost rănite în atacurile din timpul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rachete iraniene au lovit luni Tel Avivul şi oraşul port Haifa din Israel, distrugând case şi alimentând îngrijorările liderilor mondiali reuniţi în această săptămână la summitul G7 că lupta dintre c

Investitorii sunt în alertă din cauza conflictului Israel – Iran şi a volatilităţii preţului petrolului / Sporesc temerile privind un război regional de amploare

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu şi incertitudinile interne din SUA menţin investitorii în alertă, în aşteptarea redeschiderii pieţelor financiare, relatează Reuters, citată de News.ro. U

Taiwanul include Huawei şi SMIC pe lista de control al exporturilor, alături de organizaţii precum talibanii şi al-Qaeda

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Taiwanul a adăugat companiile chineze Huawei Technologies şi Semiconductor Manufacturing International Corp (SMIC) pe lista entităţilor supuse controlului exporturilor, măsură care plasează aceste fi

Inteligenţa artificială zguduie industria publicităţii şi provoacă îngrijorare în rândul investitorilor

News.ro acum 3 ore
Inteligenţa artificială generează o transformare profundă în industria publicităţii şi îi nelinişteşte pe investitori, afirmă Mark Read, CEO-ul demisionar al gigantului britanic WPP, citat de CNBC. Într-un interviu acordat CNBC la London Tech Week,

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/28°
joi

20°/31°
Iasi
acum

19°
lun.

15°/30°
mar.

16°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

14°/31°
mar.

15°/29°
mie.

17°/31°
joi

17°/34°