Premierul rus, Dmitri Medvedev, a respins speculatiile potrivit carora relatiile ruso-americane intra intr-o noua etapa a "Razboiului Rece" si a reluat ideea ca Moscova si Washingtonul pot colabora cu succes intr-o serie de domenii.
Intr-un interviu televizat ce va fi difuzat marti, Medvedev sustine ca relatiile dintre Rusia si SUA s-au tensionat recent, pe marginea asa-zisei Legi Magnitski, adoptiei copiilor si apararii antiracheta, scrie Ria Novosti.
"Cu toate acestea, nu exista motive inradacinate, fundamentale, pentru Razboiul Rece", a spus premierul rus. "Dimpotriva, suntem capabili sa abordam impreuna o serie mare de probleme din domenii variate".
Medvedev a subliniat ca nu este iesit din comun ca relatiile dintre cele doua tari sa se tensioneze periodic, in functie de interesele si politicile urmate de administratii si legislatorii aflati la putere intr-un anumit moment.
Un astfel de exemplu este Legea Magnitski. "Trebuie sa spun ca aceasta este o chestiune absolut politizata, sau cum spunem noi, facuta din aer, cand un document anterior indreptat impotriva Uniunii Sovietice a fost inlocuit cu unul care are o evidenta natura anti-ruseasca", a explicat Medvedev.
"Din nefericire, unii rauvoitori...au folosit o situatie complicata cu o persoana pentru a-si satisface interesele politice si comerciale", a continuat acesta.
Presedintele american, Barack Obama, a semnat, in decembrie, legea ce anula restrictiile comerciale cu Rusia, datand din timpul Razboiului Rece, impunand, simultan, restrictii de calatorie si inghetarea unor bunuri ale oficialilor rusi considerati de Casa Alba a se face vinovati de incalcari ale drepturilor omului si implicare in moartea avocatului rus Serghei Magnitski in 2009.
Drept raspuns, Rusia a introdus Legea Dima Yakovlev, interzicand adoptia copiilor rusi