La începutul anului 2013 au apărut unele modificări ale legislaţiei fiscale care influenţează activitatea agenţilor economici. În cele ce urmează vom prezenta câteva dintre aceste modificări, şi anume:
1.- modificări începând cu 01.01.2013 în ceea ce priveşte deducerea TVA la cheltuielile de protocol şi cele de sponsorizare şi mecenat;
2.- limitarea deductibilităţii cheltuielilor cu amortizarea autoturismelor cu până la 9 locuri, inclusiv şoferul, la suma de 1.500 lei pe lună;
3.- obligativitatea agenţilor economici cu venituri la 31.12.2012 sub 65.000 de euro de a trece la plata impozitului pe venit.
Să le luăm pe rând. În primul caz, modificările sunt reglementate de OG nr. 15/2012 şi HG nr. 1.071/2012 şi se aplică de la 01.01.2013. Referitor la deducerea TVA aferentă cheltuielilor de protocol, modificarea constă în faptul că în Codul fiscal este specificat că este deductibilă doar TVA aferentă cazului în care se acordă cadouri în limita a 100 lei pentru fiecare cadou acordat individual. Ceea ce depăşeşte 100 lei este nedeductibil din punct de vedere al TVA. Problema care se pune, şi care a rămas oarecum nerezolvată, este ce se întâmplă cu celelalte cheltuieli de protocol, înafara cadourilor, cum ar fi diferite cheltuieli necesare, de exemplu: cafea, sucuri, alte cheltuieli cu parteneri de afaceri. În ceea ce priveşte TVA aferentă cheltuielilor de sponsorizare, aceasta este deductibilă în limita a 3 la mie din cifra de afaceri. Dar, atenţie, se referă la bunuri achiziţionate în cadrul acţiunilor de sponsorizare şi pentru care a fost dedusă TVA, pentru numerar nu se pune problema deductibilităţii TVA. În ceea ce priveşte deductibilitatea amortizării autoturismelor de până la 9 locuri, inclusiv şoferul, la calculul impozitului pe profit, limita de deductibilitate este de 1.500 lei/lună. De exemplu, dacă cheltuiala cu amortizarea este de 1