Domnul Augustin Sultz a lucrat întruna de la 17 ani şi până la revoluţie. De când a ieşit la pensie, aşa cum spune la lege, nu a calculat niciodată cât ar fi trebuit să aibă pensie, dacă aceasta este calculată corect sau nu. Cât a primit, atât a luat.
Nu i s-a părut niciodată nici mult, nici puţin. În prezent, pensia sa este de 1.438 lei. Numai că plăteşte penalizare lunar 150 de lei pentru încasare de „drepturi necuvenite”. Adică, cum i s-a explicat, cu acte, şi de la Casa de Pensii Petroşani, omul ar fi încasat, în perioada 01.01. 2011 până în 01.07. 2012, o pensie prea mare, necuvenită.
Dumnealui a luat ce i-a dat poştăriţa şi cât scria şi pe cuponul de pensie: 1.438 de lei. S-a stabilit că a luat necuvenit, deşi nu din vina lui, ci din vina funcţionarelor. Nu a comentat, a fost de acord să dea înapoi din pensie câte 150 de lei lunar. Ce l-a contrariat pe bătrânul de 82 de ani şi pe cei din familie este faptul că, şi înainte de penalizare şi după, cuantumul pensiei pe cupon arată la fel: 1.438 lei. Adică, dacă înainte de 1 august 2012 luase necuvenit 1.438 lei pe lună, după ce s-a deşteptat Casa de Pensii şi a calculat şi a văzut că omul ia prea mulţi, de ce venitul a rămas acelaşi pe cupon - 1.438 de lei? În mod normal, nu ar fi trebuit să fie făcută o rectificare? Suma de restituit, „drepturile necuvenite”, a fost stabilită la 1.758 lei. Adică, în cele 7 luni omul a încasat o pensie mai mare cu aproximativ 250 de lei/ lună decât trebuia. După ce s-a constatat că omul are o pensie mai mare decât s-ar fi cuvenit cu 250 de lei, rectificarea ar fi trebuit să aducă cu ea micşorarea pensiei. Dar a rămas 1.438 lei, din care se reţin lunar 150 de lei.
Oare aceasta să însemne că şi acum tot necuvenit ia banii? Sau cum? Încâlcite sunt iţele calculelor pensiilor...
Domnul Augustin Sultz a lucrat întruna de la 17 ani şi până la revoluţi