Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Iane sare în apărarea românilor din Marea Britanie

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 26 februarie 2013 ·

Deputatul USL de Suceava, Ovidiu Iane, a solicitat europarlamentarilor români să sară în sprijinul românilor din Marea Britanie, după ce ministrul muncii din această ţară a anunţat că vor fi însăprite termenii de abordare a ajutoarelor pentru imigranţi. Iane, care este preşedintele Partidului Verde, a declarat că oficialul britanic Ian Duncan Smith, a spus că şi olandezii şi scandinavii ar susţine restricţiile şi măsurile de înăsprire pentru persoanele care ar imigra în aceste ţări doar pentru a beneficia de ajutoarele sociale oferite.

Într-o scrisoare trimisă europarlamentarilor români, Ovidiu Iane le cere acestora să ia atitudine cu privire campania lansată de presa britanică împotriva românilor.

În acelaşi timp, Ovidiu Iane le-a solicitat şi parlamentarilor români să i se alăture în demersul său de a-i sprijini pe românii din Marea Britanie, invitându-i pe aceştia să susţină şi ei cele menţionate în scrisoarea trimisă europarlamentarilor români.

Pe de altă parte, Iane i-a invitat pe parlamentarii români să-şi unească eforturile în rezvolvarea problemei aderării României la spaţiul Schengen.

Deputatul USL de Suceava, Ovidiu Iane, a solicitat europarlamentarilor români să sară în sprijinul românilor din Marea Britanie, după ce ministrul muncii din această ţară a anunţat că vor fi însăprite termenii de abordare a ajutoarelor pentru imigranţi. Iane, care este preşedintele Partidului Verde, a declarat că oficialul britanic Ian Duncan Smith, a spus că şi olandezii şi scandinavii ar susţine restricţiile şi măsurile de înăsprire pentru persoanele care ar imigra în aceste ţări doar pentru a beneficia de ajutoarele sociale oferite.

Într-o scrisoare trimisă europarlamentarilor români, Ovidiu Iane le cere acestora să ia atitudine cu privire campania lansată de presa britanică împotriva românilor.

În acelaşi timp, Ovidiu Iane le-a solicitat ş

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum o ora
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 34 minute
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

STUDIU: Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai mare asupra sănătăţii femeilor decât a bărbaţilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai puternic asupra sănătăţii femeilor decât asupra bărbaţilor, a constatat un studiu realizat de Universitatea din Aberdeen (Scoţia, Marea Britanie), transmite

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 5 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 5 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 43 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

36°
dum.

20°/36°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°