Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rugby Club Bârlad, în febra pregãtirilor

Publicat in Vremea Noua, marți 26 februarie 2013 ·

DEBUT În urmã cu câteva zile s-a afisat programul Diviziei Nationale de Rugby seniori, competitie care debuteazã pe data de 30 martie cu meciurile din tur pentru calificarea în Play Off si Play Out. Spre deosebire de campionatul de anul trecut, când au participat doar sase echipe, anul acesta au mai intrat în competitie încã douã. Adversarii sportivilor bârlãdeni sunt: R.C. Stejarul Buzãu, C.S. Poli Agro Iasi, R.C.M. Galati, Stiinta Petrosani, C.S. Nãvodari, C.S.U.A.V. Arad si C.S.M. Bucovina. Astfel, în prima etapã, Rugby Club Bârlad va întâlni de la ora 14.00, pe teren propriu, pe cei de la R.C. Stejarul Buzãu, iar în cea de-a doua etapã vor juca în deplasare cu C.S.M. Bucovina. “Am aflat calendarul competitional de anul acesta si pot spune cã vor fi meciuri echilibrate. Toate echipele sunt cam la acelasi nivel, dacã putem spune asa, si este foarte greu sã faci prognosticuri de pe acum. În acest moment bãietii efectueazã un stagiu de pregãtire, iar dupã ce se vor întoarce acasã vom trage toate concluziile. Vom sti atunci dacã e necesar sã mai aducem jucãtori noi care sã suplineascã unele posturi sau nu. Mai este aproximativ o lunã pânã la debutul campionatului si cu sigurantã antrenorii vor face tot posibilul ca echipa sã se prezinte la fel de bine ca si anul trecut”, a declarat Ciprian Popa, delegat Rugby Club Bârlad.

DEBUT În urmã cu câteva zile s-a afisat programul Diviziei Nationale de Rugby seniori, competitie care debuteazã pe data de 30 martie cu meciurile din tur pentru calificarea în Play Off si Play Out. Spre deosebire de campionatul de anul trecut, când au participat doar sase echipe, anul acesta au mai intrat în competitie încã douã. Adversarii sportivilor bârlãdeni sunt: R.C. Stejarul Buzãu, C.S. Poli Agro Iasi, R.C.M. Galati, Stiinta Petrosani, C.S. Nãvodari, C.S.U.A.V. Arad si C.S.M. Bucovina. Astfel, în prima etapã, Rugby Club Bârlad va în

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr, reţinut după ce a fost prins de două ori la volan, în interval de două ore,deşi nu are permis

Mediafax acum 19 minute
Potrivit IPJ Alba „la data de 26 decembrie 2024, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un tânăr de 19 ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a un

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 40 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 3 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum 2 ore
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 3 ore
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°