Şeful Biroului de presă al PSD, Alexandru Ion Giboi, a fost propus director general al agenţiei naţionale de presă Agerpres de către premierul Victor Ponta. Comisiile reunite de Cultură au dat aviz favorabil, cu 19 voturi "pentru", 4 voturi "împotrivă" şi o abţinere. După avizarea de către Comisiile parlamentare, propunerea ca Alex Giboi să fie numit în funcţia de director general al Agerpres a fost supusă votului plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa de ieri. "În urma numeroaselor sesizări primite din partea unor asociaţii profesionale ale jurnaliştilor, naţionale şi internaţionale, care acuză abuzurile conducerii Agerpres împotriva angajaţilor agenţiei, primul-ministru Victor Ponta a hotărât înlocuirea directorului general Ioan Roşca. În cursul acestei zile (n.r. - ieri), primul-ministru Victor Ponta l-a propus pentru funcţia de director general pe Alexandru Ion Giboi", se arată într-un comunicat al Guvernului, remis Curierului Naţional.
Alex Giboi a activat, potrivit CV-ului său, depus la Comisiile de cultură, ca director al Biroului de presă al PSD din luna iunie 2010 până în prezent. Din mai 2009 până în iunie 2010 Alex Giboi a fost consilier parlamentar şi şef al Biroului de presă al Senatului. Între anii 2007 şi 2009 el a activat ca expert parlamentar şi consilier parlamentar. Între ani 2006 şi 2007 Alex Giboi a activat ca politolog şi consultant la firma SC Strategic Thinking Group SRL. Alex Giboi are licenţă în Politologie, obţinută la SNSPA, el fiind, totodată, şi inginer, specializat în inginerie biomedicală, obţinând cea de-a doua licenţă la Universitatea Politehnica Bucureşti. Alex Giboi are 30 de ani, fiind născut pe 03 martie 1983.
Şeful Biroului de presă al PSD, Alexandru Ion Giboi, a fost propus director general al agenţiei naţionale de presă Agerpres de către premierul Victor Ponta. Comisiile reunite de Cult