Daca in ordinea internationala „democratia-surogat” se cere a fi perfectionata, in ordinea transnationala – adica cea privind gestiunea comuna a unor atribute specifice suveranitatii nationale, incredintate de state unor institutii de tip federal construite de ele impreuna – „democratia”, de asta data reala, se cere de-a dreptul inventata. Este cazul Uniunii Europene.
Intrebarea este daca lucrul este posibil? Exista oare sau poate aparea un demos, un popor european? Este posibil sa fie adunate intr-o ordine democratica unica si unitara popoare, natiuni (civice si multiculturale) avand traditii de organizare familiala si sociala diferite (atat egalitare cat si inegalitare; atat liberale cat si autoritare)? Atata timp cat UE ramane, deopotriva, o uniune de state si de cetateni, cum se poate impaca inegalitatea reala a statelor componente cu o ordine trans-nationala reclamand egalitatea reala de sanse si de statut juridic ale cetatenilor europeni, in acelasi timp cetateni nationali?
Pentru multi romani obisnuiti acestea sunt plictisitoare dileme teoretice. Nu par a se referi la salarii sau pensii si nici macar la gaina care a nascut pui vii sau la iubitele fotbalistilor si rocadele lor in sezonul transferurilor. Pentru cei mai multi politicieni romani ele sunt teme neinteresante fata de prioritatile lor privind lupta pentru putere intr-un stat cu tot mai putina putere. De raspunsul dat problemelor respective depind, insa, viitorul UE si al Romaniei, precum si destinele individuale ale cetatenilor europeni de origine romana si de alte origini. De aceea, incercarea de a raspunde merita facuta. Iata cateva raspunsuri scurte.
Ceea ce tine impreuna persoanele care alcatuiesc un popor este nu doar trecutul comun si cultura edificata in acel timp trecut, ci si temerile prezente si aspiratiile de viitor. Acestea sunt criteriile primare de coeziune. Criteriil
