Gura lumii sloboda, nici pamântul n-o acopera, dovada ca tot mai multe bârfe, şmenuri, şuşanele se revarsa dinspre un club respectabil. Pentru a nu afecta imaginea instituţiei respective, o sa facem o excepţie de la regula şi n-o sa-i dezvaluim identitatea. O sa spunem doar ca respectivul club fiinţeaza într-un cartier marginaş al oraşului, iar sportivii legitimaţi aici nu depaşesc aproape niciodata vârsta junioratului. Acest club este condus de ceva vreme de un director mare la stat, care-n ruptul capului nu accepta ideea ca a fost numit în aceasta funcţie graţie relaţiior de rudenie pe care le deţine în lumea politica dâm-boviţeana.

Zilele trecute, domnul respectiv a fost protagonistul unor episoade de-a dreptul hilare, pe care vi le propunem spre analiza.

Episodul I

Marele şef al celor mai sportivi dintre şcolari şi cei mai şcolari dintre sportivi a participat, cu mare drag, la petrecerea unui coleg, alaturi de alţi antrenori şi oameni din club. La nici o zi de la fericitul eveniment, telefonul directorului a sunat. La celalalt capat al firului era mentorul sau. Omul care-l ajutase de atâtea ori, care-l laudase de-atâtea ori, care-l sprijinise din greu sa ajunga pe confortabilul fotoliu pe care se odihneşte acum. Foc şi para era Maestrul pentru ca discipolul participase la sindrofia unui duşman de moarte, iar apropierea de un asemenea om însemna tradare. Degeaba a încercat directorul sa se justifice, raul era deja facut. Mic cât o furnica s-a facut omul nostru în faţa unei avalanşe de reproşuri, ameninţari şi alte vorbe grele. Victima colaterala a fost mâna dreapta a directorului, o doamna respectabila, care, fie vorba-ntre noi, şi-a schimbat atitudinea de când a fost numita “adjunct” al boss-ului. Altfel, o persoana care nu prea accepta sfatul nimanui dintr-un orgoliu de neînţeles, directorul a încercat sa dreaga busuiocul, însa furia interlocut