Primarii comunelor Santău, Bixad, Homoroade şi Pişcolt, acuzaţi că au fraternizat cu liberalii, au fost sancţionaţi cu mănuşi de Organizaţia Judeţeană a PDL Satu Mare. Petre Mureşan, preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PDL, Claudiu Ardelean, preşedintele Biroului Permanent Judeţean şi preşedintele Organizaţiei municipale Satu Mare a PDL, noul secretar general al Organizaţiei Judeţene, Sorin Ghilea, au anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că aceştia rămân membri PDL. Vă reamintim că cei patru primari PDL, Rotaru Marinel, Ioan Tătar, Ardelean Simion şi Varga Cosmin, au apărut alături de conducerea PNL într-o conferinţă de presă. “Cei patru primari au fost destituiţi din funcţiile de preşedinţi ai organizaţiilor locale ale comunelor pe care le reprezintă. O comisie a BPJ va organiza alegeri. Ei au rămas pentru moment simpli membri de partid”, a afirmat Sorin Ghilea. Secretarul general le-a luat chiar apărarea primarilor: “Au fost influenţaţi de anturaj”. Întrebat ce înţelege prin anturaj, acesta a completat ezitant: “Comunitatea locală, oamenii din comună…”.
Petre Mureşan, perle după perle
Petre Mureşan afirmase într-o conferinţă de presă susţinută anterior că primarii PDL “au fost surprinşi” de prezenţa presei la sediul liberalilor, primarii fiind de fapt invitaţi la o întâlnire având ca subiect problemele administraţiei locale. Întrebat de ce crede că n-au plecat primarii la vederea reprezentanţilor presei, Mureşan a amuţit. Ieri, liderul judeţean al PDL a făcut precizări suplimentare: “Vă aduceţi aminte că la ultima conferinţă de presă m-aţi bombardat şi, pe bună dreptate, chiar m-aţi făcut naiv, ăsta nu prea pricepe ce am vrut să întrebăm. Am înţeles, numai că până la momentul respectiv exista un comunicat, organele de conducere statutare s-au întâlnit şi au luat deciziile”, a spus ieri Mureşan. Acesta s-a p