Caracterul imperativ al dis poziţiei legale care impune obligativitatea participării la şedinţele de informare despre mediere, începând cu 15 februarie, este afectat de amânarea aplicării de sancţiuni pentru data de 1 august, consideră Cosmin Vasile, partener în cadrul casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu. "Avem o dispoziţie imperativă, căreia îi lipsesc sancţiunile, ceea ce îi afectează în mod serios imperativitatea", a declarat domnia sa.
Cosmin Vasile consideră că, şi în aces te condiţii, obligativitatea informării despre beneficiile pe care le aduce medierea reprezintă cea mai bună metodă de promovare a acestei procedurii, în condiţiile în care şi în ţările care au o tradiţie de zeci de ani în utilizarea mijloacelor alternative de soluţionare a conflictelor, principalul impediment în calea medierii îl reprezintă reticenţa mediului de afaceri, care nu cunoaşte suficient această procedură.
Noile prevederi legale ar urma să aibă, drept efect, popularizarea medierii către cel mult jumătate dintre justiţiabili, având în vedere că sancţiunea inadmisibilităţii cererii se poate aplica doar reclamanţilor, precizează avocatul.
Cosmin Vasile a amintit că ţara noastră a fost printre puţinele state membre ale Uniunii Europene pe care Comisia Europeană le-a prezentat drept exemplu pozitiv, pentru progresele înregistrate în ceea ce priveşte organizarea cadrului pentru desfăşurarea medierii.
A.S.
link: Gheţea: "Criza financiară a făcut tot mai necesară utilizarea medierii"
link: "Medierea - mai ieftină şi mai avantajoasă decât justiţia"
link: "Medierea creează relaţii de lungă durată, datorită caracterului non-agresiv"
link: "Nu cred că informarea asupra medierii trebuia să fie obligatorie"
link: "Atenţie la contracte şi legislaţie!"
link: "Vrem ca, alături de ANPC, să creşt