Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motive ca să îți iei o mașină second hand

Publicat in Glasul Aradului, marți 26 februarie 2013 ·

Visul celor mai mulți români este să conducă un autoturism cât mai scump, deci cât mai performant. Dar cei mai mulți dintre… cei mulți trebuie să se mulțumească, pentru un timp sau pentru toată viața, cu mașini cumpărate la mâna a doua. Specialiștii în finanțate îi consolează: aceste achiziții au și părțile lor bune.

În cele mai multe cazuri, suma de care dispunem, pentru a cumpăra o mașină, este de aproximativ 5.000 de euro. Ce putem face cu aceşti bani? Specialiștii de la zf.ro spun că avem de ales între două variante: să-i investim într-un autoturism la mâna a doua; sau să-i folosim ca avans pentru un împrumut bancar de minimum 10.000 de euro, cu care putem lua un autoturism nou (caz în care ratele și polița casco anuală obligatorie ne vor scoate din buzunar, în cinci ani, aproape 15.000 de euro. Plus reviziile anuale obligatorii făcute în serviceurile oficiale, mai scumpe decât în cele multimarcă).

Un automobil second-hand de 5.000 de euro va avea între doi şi cinci ani vechime şi, cu puține excepții, nu va mai fi în perioada de garanţie. Deci va putea fi reparat sau i se vor putea efectua reviziile obligatorii şi în service-uri multimarcă.

Când ai o mașină second hand, asigurarea de tip Casco nu mai este obligatorie. De obicei, prezenţa acesteia poate fi o garanţie că reparaţiile s-au efectuat în centre autorizate şi cu piese originale. Altfel, eventualele reparaţii, în special la nivelul caroseriei, vor putea fi uşor observate. Aşadar, la prima vedere singurele costuri vor fi cele legate de întreţinere, de asigurarea obligatorie de tip RCA şi de impozitul anual.

În România, modificarea numărului de kilometri parcurși nu constituie caz penal, aşa cum este în Vest; o astfel de “intervenţie” este considerată, la noi, doar înşelăciune. Aşadar, dacă maşina este adusă din afară, există riscul să nu aibă sub 100.000 km, cum pretinde vânzătorul

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 22 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 23 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum o ora
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°