-AA+A
Oameni care se dădeau de ceasul morţii pentru credinţa în Dumnezeu şi pentru mersul la biserică, pe vremea comunismului, nu mai rezonează azi cu ceea ce se întâmplă în sfintele lăcaşuri. Să o spunem pe cea adevărată, nimeni nu a stat niciodată cu glonţul la capul cuiva, împiedicându-l să-şi spună rugăciunile, oricât de lungi. Nu-mi amintesc să mă fi scos vreun activist din biserică până la treizeci şi cinci de ani, câţi aveam în 1989, când s-a terminat cu dictatura. Mă puteam ruga fără probleme, numai că nu eram atât de zelos pe cât m-aş dori acum, după, aşa cum mulţi regretă că nu au devenit eroi, împotrivindu-se comunismului, şi au încercat în democraţie să-şi confecţioneze măcar în propria-le conştiinţă o imagine pe care şi-ar fi dorit-o „activă”. Odată liber accesul în biserică, să zicem, spaţiul acela şi slujba nu au mai fost atractive pentru destui. Mai mult, din marea masă s-au ales unii care cultivă un fel de ateism, treaba fiecăruia, difuzat de sfertodocţi pe posturi de radio, cu adevărate atacuri la Sfânta Fecioară, Iisus şi sfinţi, invocând pregătirea lor ştiinţifică şi filosofică strălucitoare, dar găunoasă foarte.
Recent, un artist şi om politic important s-a pronunţat inteligent că preoţii sunt nişte derbedei, în frunte cu Preafericitul Patriarh. Mirarea ne vine dinspre faptul că este copilul unui artist extraordinar şi credem că faptul de a fi petrecut şapte ani în casa celui venerat de iubitorii viorii ar fi de-ajuns, pentru nivelul de calitate umană, dar iată că nu e. Deşi cântă splendid rock, cum puţini artişti români de azi, copilul ajuns om politic crede că le ştie, poate da cu presupusul la toate, şi s-a exprimat fără oprelişte la gâtlej, în duhul celor care supun Biserica Ortodoxă continuu atacurilor. O fi trăit şapte ani în casă, dar nu a învăţat bunul simţ, nici morala bisericii; exprimă adesea mentalitatea cavalerului nomencl
