Vasile Blaga a declarat că dorește să reinstaureze disciplina în Partidul Democrat Liberal, explicând și dorințele sale pentru viitorul grupării politice pe care o conduce în acest moment. Sursa: RAZVAN VALCANEANTU
”Unul din lucrurile pe care vreau să le introduc in partid sunt cei 3 D: dezbatere, decizie, disciplină. De vreo 4 ani de zil nu există disciplină”, a spus Vasile Blaga.
”Ne cunoaştem demult (n.r. cu Traian Băsescu), de când a venit în partid la inceputul anilor 90, am fost impreună în conducerea partidului din 1996, din 2000 lucrăm cot la cot pentru a aduce partidul unde a fost şi unde dorim să revină. Au fost bătălii dure, le-am câştigat pe foarte multe, colegii din partid ştiu fiecare ce a făcut. Domnul Băsescu are merite incontestabile in devenirea PDL, am reactionat cand a spus anumite neadevăruri, probabil dezinformat, am demontat toate acele acuzaţii”, a precizat Vasile Blaga la postul Realitatea TV.
”Cred că Traian Băsescu nu e un duşman al PDL, dimpotrivă, nu e un duşman al meu, eu voi candida cu un program in care voi spune ceea ce cred că trebuie făcut cu acest partid, greu incercat in 2012 dar care are un viitor in faţa lui. Eu nu văd o ruptură foarte mare între mine şi dl Băsescu, pozitii divergente am mai avut. Prieteni foarte buni nu am fost niciodată, colegi foarte buni da... Abordări diferie. rămânerea la guvernare in alianta D.A a fost un motiv de divergnetă, părerea mea era să rămânem la guvernare. Nu cred că dânsul nu ţine la partid”, a precizat Blaga.
Liderul PDL a făcut și o analiză a alianțelor care se leagă în partid înaintea Convenției.
”Domnul Boc a anunţat că o susţine pe dna Udrea, strategic probabil că a procedat corect sa-şi lanseze candidatura la Cluj. Eu respect regulile jocului. Domnul Ariton o sustine pe dna Udrea, pe domnul Scripcaru nu l-am auzit. Dorin Florea a semnat motiunea mea, a