Un număr de 53 de gorjeni au sesizat Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), de la începutul anului şi până în prezent, din cauză că au fost nemulţumiţi de calitatea serviciilor şi a produselor achiziţionate. Dintre acestea doar 58 % au fost soluţionate în mod favorabil.
Gorjenii au reclamat, în majoritatea cazurilor, produsele şi serviciile nealimentare, telefoane mobile, electrocasnice, centrale termice, produse IT precum şi servicii de televiziune prin cablu, internet sau telefonie, energie electrică sau produse şi servicii financiare. „Aspectele reclamate de către consumatori au fost: defectarea produselor în cadrul termenului de garanţie sau remedierea deficienţelor apărute cu depăşirea termenului legal, facturare de servicii nesolicitate, modificări de plan tarifar, refuz nejustificat de reziliere a contractului, facturare incorectă. Dintre cele 53 de reclamaţii înregistrate în perioada ianuarie-februarie, 58% au fost soluţionate în mod favorabil, valoarea totală a despăgubirilor acordate consumatorilor ridicându-se la suma de 2188 de lei”, spune Daniela Michi, comisar şef CJPC Gorj. De asemenea, în luna februarie, echipele Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj au efectuat 122 de acţiuni de control constatându-se în 69% dintre cazuri nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor, fiind aplicate 84 sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor aplicate fiind de peste 80.000 de lei.
Un număr de 53 de gorjeni au sesizat Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), de la începutul anului şi până în prezent, din cauză că au fost nemulţumiţi de calitatea serviciilor şi a produselor achiziţionate. Dintre acestea doar 58 % au fost soluţionate în mod favorabil.
Gorjenii au reclamat, în majoritatea cazurilor, produsele şi serviciile nealimentare, telefoane mobi