Piaţa asigurărilor generale şi de viaţă a crescut anul trecut cu aproape 5,8%. În portofoliul de asigurări generale, ponderea cea mai mare, respectiv de 79% din total, a fost deţinută de subscrierile pentru clasele de asigurări auto - CASCO şi RCA - şi de cele pentru asigurările de incendiu şi alte calamităţi naturale.
Companiile de asigurări au subscris, în 2012, prime brute totale de 8,3 miliarde lei, nivel care marchează o creștere de aproape 6% comparativ cu anul 2011, potrivit cifrelor raportate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către asigurători.
„Pe segmentul asigurărilor generale, subscrierile asigurătorilor s-au situat la 6,5 miliarde lei, înregistrându-se astfel o creştere cu peste 6% față de anul anterior. Asigurările de viață au generat subscrieri de 1,8 miliarde lei, nivel cu 3,75% mai mare față de cel raportat în 2011”, se precizează într-un comunicat al Comisiei.
Mai puține asigurări facultative CASCO
În portofoliul de asigurări generale, ponderea cea mai mare, respectiv de 79% din total, a fost deținută de subscrierile pentru clasele de asigurări auto - Casco și RCA - și de cele pentru asigurările de incendiu și alte calamități naturale. Asigurările facultative Casco au deținut o pondere de aproape 30% din portofoliul total de asigurări generale, cu subscrieri de peste 1,9 miliarde lei, în scădere cu 3,72% față de 2011, susține Comisia.
Tendința de scădere a subscrierilor pe această clasă de asigurări a încetinit semnificativ, comparativ cu cea înregistrată pentru perioada 2011/2010, când s-a situat la 18,79%.
„Este foarte importantă corectitudinea și prudențialitatea estimărilor proprii ale fiecărui asigurător”
Pe zona asigurărilor de incendiu și alte calamități naturale s-a înregistrat o scădere ce a depășit 8%, aferentă unei valori a subscrierilor de aproape 1,1 miliarde lei, se mai arată în comunicat. @N