Cetatea Ineului are o poveste dramatică. Fortificaţia care a fost stăpânită de Iancu de Hunedoara şi de Mihai Viteazu a avut un trecut glorios, însă, în prezent, este lăsată în paragină.

Capitală de cnezat

Cetatea Ineului a fost ridicată la începutul Evului Mediu. Fortificaţia era ridicată la graniţa dintre Imperiul Bulgar şi Regatul Maghiar. În Evul Mediu, cetatea Ineului a devenit reşedinţa unui cnezat românesc, însă prima menţiune documentară a fortificaţiei datează din anul 1295. Deja, Ineul fusese întărită cu ziduri de piatră, după marea invazie mongolă din 1241. Cetatea devenise centrul unui imens domeniu feudal, format din 51 de sate. Fortificaţia era una de prim-rang şi a intrat în atenţia lui Iancu de Hunedoara. Marele conducător de oşti român a întărit zidurilee cetăţii Ineu, care era menită să fie una dintre redutele menite să stăvilească înaintarea turcilor spre centrul Europei. Ineul nu se afla chiar în prima linie defensivă a Creştinătăţii în faţa pericolului musulman, însă, după prăbuşirea Regatului maghiar în bătălia de la Mohacs, din 1526 şi după ce, în 1541, Ungaria a devenit paşalâc turcesc, Ineul a ajuns să fie chiar pe graniţa dintre lumea musulmană şi cea creştină. Ineul era una dintre porţile fortificate ale Principatului Transilvaniei. Cetatea a fost asediată şi cucerită de otomani în 1566. Însă, în anul 1595, ea a revenit sub control creştin. Cetatea a fost eliberată de oastea primului unificator al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei, principele Sigismund Bathory, exact în perioada în care destoinicul său vasal, principele Mihai Viteazu, cel care avea să devină primul român aflat la conducerea celor trei ţări române, elibera Bucureştiul de sub ocupaţia otomană.

Importanţă sporită

După bătălia de la Şelimbăr, când Mihai Viteazu l-a înfrânt pe cardinalul principe Andrei Bathory, cetatea Ineului a ajuns sub controlul