* Curtea de Conturi a descoperit nereguli de aproximativ 7 milioane de lei în contabilitatea şcolilor * cele mai mari sume înscrise greşit în conturi s-au descoperit la "Murgoci" şi la "Al. I. Cuza" * conducerea Şcolii "Cuza" spune că prejudiciul descoperit de inspectori este al fostei Şcoli "Spiru Haret" * conducerea Colegiului "Murgoci" consideră că neregulile depistate nu sunt importante şi că, de fapt, controlul a ieşit bine
Circa 7 milioane de lei. La atât au estimat inspectorii Curţii de Conturi Brăila brambureala de prin actele unităţilor şcolare verificate la sânge pe parcursul anului trecut. Mai precis, este vorba despre abateri, inclusiv prejudicii calculate de Curte, după ce a tras concluziile controlului. Ce-i drept, doar 4% din totalul de 7 milioane reprezintă prejudicii, restul fiind abateri ce constau în înregistrarea aiurea în contabilitate a diferitelor operaţiuni curente, ori a unor investiţii în curs de derulare. Cea mai mare sumă consemnată de inspectori apare în cazul Colegiului "Gh. M. Murgoci" - 4,6 milioane lei şi a Şcolii "AL I Cuza" - 1,6 milioane lei, cu precizarea că, în cea de-a doua situaţie, neregulile vizează activitatea unei unităţi şcolare înglobate prin comasare în urmă cu câţiva ani (e vorba despre Şcoala "Spiru Haret"). Există şi o situaţie fericită, în care Curtea nu a avut ce să reproşeze: Liceul de Artă "Hariclea Darclee" cu zero nereguli. Curtea de Conturi: nenumărate carenţe în inventarierea bunurilor
După cum am promis, continuăm seria materialelor referitoare la neregulile descoperite de inspectorii Curţii de Conturi Brăila în urma controalelor efectuate la 35 de instituţii locale programate pentru verificări pe parcursul anului trecut. Cu titlu informativ, cele 35 de instituţii vizate de controale au fost Consiliul Judeţean, Primăria Brăila, trei primării orăşeneşti, 17 primării comunale, 12 ordonatori