Preşedintele Traian Băsescu a făcut o serie de declaraţii marţi după-masa, vorbind, printre altele, despre numirea lui Relu Fenechiu în funcţia de ministru, numirea lui Morar ca procuror general şi Oltchim.
Legat de o eventuală întâlnire cu liderii USL, faţă în faţă, înainte de consiliul JAI (Justiţie şi afaceri interne), Traian Băsescu a declarat: "Sunt sătul de feţele lor de la televizor".
Preşedintele Traian Băsescu a relatat, marţi, că i-a spus premierului Victor Ponta să nu îl numească pe Relu Fenechiu în funcţia de ministru, pentru că a doua zi după ce se instalează Guvernul îl va suspenda, însă a spus că a greşit, pentru că nu citise legea.
"Discuţia cu premierul a fost: "Nu îl pune pe Fenechiu, pentru că îl suspend a doua zi după ce se numeşte Guvernul". A fost eroarea mea, recunosc că nu citisem legea, puteam să îl suspend numai pentru fapte făcute în timpul mandatului de ministru", a precizat preşedintele României.
Despre numirea lui Morar ca procuror general, Traian Băsescu a spus că "după eşecul primei desemnări n-am mai pomenit niciun nume".
Preşedintele ţării a adus în discuţie şi problemele de la Oltchim şi Mechel. "Atenţie la Oltchim, aţi promis multe acolo, încercaţi să găsiţi măsuri pentru angajaţii de acolo şi atenţie la Mechel că s-ar putea să vă treziţi cu industria tăiată şi vândută la fier vechi", a avertizat Băsescu.