Maria Medeea Pericică (foto), elevă în clasa a III-a la Școala “Vasile Alecsandri” din Roman, a obținut premiul III în cadrul proiectului educațional național “ECOlimpiada copiilor”, realizat de Eco-Rom Ambalaje, cu sprijinul Ministerului Educației și Sportului.
Medeea și-a primit diploma în cadrul unei manifestări oficiale desfășurate luni, 25 februarie, la București, fiind însoțită de părinți și de învățătoarea sa, Cristina Obreja (foto dreapta).
La festivitate au participat europarlamentarul Daciana Sârbu, membră a Comisiei de mediu, sănătate publică și igiena alimentelor, Sorin Popescu, director Eco ambalaje, inițiatorul proiectul, și Daniela Călugăru, inspector în cadrul Departamentului de învățare pe tot parcursul vieții din cadrul Ministerului Educației.
ECOlimpiada copiilor își propune să familiarizeze elevii din clasele a III-a și a IV-a cu procesul de colectare selectivă și de reciclare a deșeurilor de ambalaje, prin intermediul auxiliarului curricular al Eco-Rom Ambalaje. În proiect au fost implicați 15.600 de elevi, din 161 de școli aflate în 23 de județe.
“Am primit manualele de la Eco- Rom în primul semestru al acestui an școlar, am parcurs lecțiile, iar, pentru vacanța de iarnă, copiii au avut ca temă să scrie o compunere pe tema reciclării selective. Am ales, apoi, cea mai bună compunere din clasă și am postat-o pe site-ul organizatorilor. În concurs au fost aproape 600 de compuneri din toată țara. 85% din notă o reprezintă aprecierea juriului, iar restul de 15% este reprezentat de numărul aprecierilor venite online. În final, am obținut un punctaj foarte bun, cel mai bun obținut de un elev din Neamț, și locul III pe țară”, a spus învățătoarea Cristina Obreja. Compunerea Medeei este un îndemn pentru salvarea pădurilor prin reciclarea deșeurilor. “Am citit câteva cărți despre ecologie și m-a mai ajutat doamna învăță