Fostul premier italian Silvio Berlusconi se arată interesat de o coaliţie cu formaţiunea de centru-stânga condusă de Pier Luigi Bersani, care a câştigat majoritatea în Camera Deputaţilor în alegerile parlamentare organizate duminică şi luni, informează Reuters. Totuşi, un prim pas va trebui să-l facă învingătorul Bersani, să vină cu o propunere pe care „Il Cavaliere” chiar ar putea să o accepte, scrie cotidianul italian „La Stampa”.
„Italia nu poate fi lăsată neguvernată, trebuie să ne gândim la asta'', a declarat fostul premier în timpul unui interviu televizat în momentul în care a fost întrebat dacă ar fi dispus să se alieze cu coaliţia de centru-stânga. Berlusconi consideră că toate partidele trebuie să sacrifice ceva pentru binele comun al ţării.
Pe de altă parte, „Il Cavaliere” a exclus orice coaliţie cu premierul demisionar Mario Monti, afirmând că măsurile de austeritate adoptate de Cabientul acestuia au cufundat Italia în recesiune.
Berlusconi: „Fără noi nu pot face nimic”
„Il Cavaliere”, care consideră voturile obţinute duminică şi luni de coaliţia lui drept „un nou miracol italian”, spune că toate celelalte formaţiuni şi-au dat seama deja că Poporul Libertăţii are un cuvânt greu de spus în formarea viitorului guvern.
Berlusconi a avertizat marţi că fără sprijinul coaliţeii sale nu va exista „nicio decizie” privind viitorul guvern. „Fără noi nu se poate lua nicio decizie”, a spus „Il Cavaliere”, potrivit cotidianului italian „La Repubblica”.
„La Stampa”: Bersani trebuie să facă primul pas
„Există o tentaţie mare de a forma o coaliţie cu Partidul Democrat, dar primul pas va trebui să-l facă Bersani, cel care a câştigat majoritatea în Camera Deputaţilor. Lui îi revina sarcina de a înainta o propunere pe care Berlusconi o va aştepta cu cu multă curiozitate, fără să excludă varianta de a o accepta”, scrie cotidianul „La