News Astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a avut loc o întâlnire cu factorii de răspundere din Poliţia Locală Botoşani şi societăţile specializate de protecţie şi pază, care asigură măsuri de ordine în incinta arenelor sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor.
Cu această ocazie, jandarmii au făcut un instructaj cu privire la modul de acţiune în diferite situaţii, conform procedurilor standard, precum şi a modului de întocmire a planului de acţiune al societăţilor de protecţie şi pază în vederea asigurării măsurilor de ordine. Această activitate se înscrie în calendarul activităţilor premergătoare începerii sezonului competiţional.
Conform prevederilor legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare,organizatorii competiţiilor şi jocurilor sportive şi forţele de ordine angrenate au obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor, şi de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea competiţiei sau a jocului sportiv.
Menţinerea ordinii publice pe raza administrativ-teritorială a localităţilor urbane şi rurale în care se desfăşoară competiţii şi jocuri sportive se realizează, potrivit competenţelor, de către structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu actele normative interne care le reglementează activitatea.
Asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a bazelor sportive şi a altor locuri destinate desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad mediu de risc, precum şi a celor cu grad ridicat de risc se realizează în mod nemijlocit de către structurile de ja