Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj au intervenit în timpul meciului dintre "U" Cluj şi Steaua Bucureşti la peluza suporterilor gazdă pentru a „extrage" o persoană care distribuia materiale pirotehnice, se arată într-o informare de presă.
„În timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele ,
Pentru F.A.M., în vârstă de 22 de ani, au fost întocmite actele premergătoare cercetării penale, pentru „deţinere şi folosire în incinta arenei sportive de articole pirotehnice, indiferent de categorie".
Pe de altă parte, un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost amendat cu 1.000 de lei, pen potrivit art. 20, lit. i din Legea nr. 4/2008 actualizată, cu privire la „aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc". Bărbatul a primis totodată interdicţie de acces la meciurile de fotbal, timp de 1 an.
Persoanei care a intrat pe gazon în mi