Fundaşul echipei Lazio Roma Ştefan Radu a marcat, aseară, primul său gol după 120 de prezenţe în Serie A. Internaţionalul român a mai dat gol pentru laziali doar în Cupa Italiei şi în Europa League.
Ştefan Radu a înscris primul său gol în campionatul Italiei, aseară, în meciul de pe teren propriu cu Pescara, scor 2-0, contând pentru etapa a 26-a din Serie A. Românul, integralist la Lazio, a înscris în minutul 29, cu un şut spectaculos de la 20 de metri. Celălalt gol a fost marcat de Lulici '35. "Este al treilea gol pe care îl marchez în acest sezon (n.r. - el a mai înscris în Cupa Italiei şi în Europa League). Sper să reuşesc tripla, câştigând campionatul, Cupa Italiei şi Liga Europa. Primul obiectiv este dificil de îndeplinit, dar sper ca măcar pe celelalte două să le reuşim. Ar trebui să-mi fie ruşine pentru că am aşteptat cinci ani să marchez primul gol în Serie A", a spus Radu.
"Dedic golul tatălui meu, mamei mele şi soţiei mele însărcinate", a adăugat el. Ştefan Radu, 26 de ani, evoluează la Lazio de la începutul anului 2008, fiind transferat de la Dinamo Bucureşti. Lazio Roma, calificată în finala Cupei Italiei (cu Inter sau Roma) şi în optimile de finală ale Ligii Europa (cu VfB Stuttgart) ocupă locul 3 în clasamentul campionatului italian, cu 47 de puncte. Lider este Juventus Torino, cu 58 de puncte, iar pe poziţia a doua se află Napoli - 52 de puncte.
Mai multe detalii despre acest subiect puteţi afla în această seară, la ştirile Sport LOOK care vor fi difuzate de LOOK TV, de la ora 18.45.