O fetiță se simțea vinovată când se oprea lumina, visa la ciocolățică în straturi alb-negru și își cosea singură uniforma de școală. Iubea cărțile... Sursa: DINU LAZĂR

Svetlana Petrov: „Îmi aduc şi acum aminte de sentimentul de vinovăţie pe care îl aveam când se întrerupea furnizarea curentului electric. În mintea mea de copil, interpretam această restricţie ca pe o vină. Eram convinsă că am consumat prea mult curent şi de asta suntem pedepsiţi.

Îmi aduc aminte cât de mult mi-am dorit o nenorocită de ciocolăţică, în straturi alb-negru. Nu mai contează cât timp am stat la coadă, să pot cumpăra măcar una......de mărimea unei nuci. Când am ajuns în faţa vânzătoarei, aceasta mi-a spus, muşcând cu poftă din ciocolată : „nu mai este”. Gustul a fost atât de amar încât doare şi acum.

La fel a fost şi atunci când, plecată într-o excursie cu colegii de şcoală, am avut norocul să întâlnim în drum un autocar cu turişti din fosta Iugoslavie - veniţi pentru bişniţăreală. Cumpărau pahare de la noi în prostie şi se minunau cum de nu se schimbă preţurile de la un an la altul. Vindeau Eurocrem. O cremă asemănătoare cu Finetti. Cutiuţe mici din plastic, în formă de inimioară. Majoritatea copiilor au apucat să cumpere. Mică de inălţime fiind, am rămas la urmă... Nu am mai avut ce cumpăra când în sfârşit am reuşit să mă apropii de autocar.

„Am crescut cu dragostea părinţilor în nici un caz cu puii scheletronici.”

SVETLANA PAVLOV

Profesoara a pătruns în sufletele noastre

Timpul a trecut, am crescut cu dragostea părinţilor - în nici un caz cu pâinea tare ca piatra şi neagră ca tăciunele; în nici un caz cu puii scheletronici ori lipsa dulciurilor. Am avut şansa de a avea o profesoară care a pătruns în inimile noastre atunci - şi a rămas acolo pentru totdeauna. Profesoara de literatură universală. Ea ştia, ştia foarte bine că nu vom găsi acele cărţi. Tocm