Dacă nu au bătut palma pentru Sergiu Buş, pentru simplul fapt că jucătorul nu a dorit să joace cel puţin până în vară la Arad, UTA şi CFR Cluj s-au înţeles pentru un alt fotbalist. Este vorba despre Adolfo Godfred, un mijlocaş ghanez de 20 ani, care a sosit la campioana României vara trecută de la AC Parma.
Mijlocaş central, Godfred nu a reuşit să se impună în Dealul Gruia şi va evolua sub formă de împrumut în „alb-roşu” până la finalul stagiunii. „Ne mai trebuia un mijlocaş central care face bine ambele faze. Nu e un număr 10 în adevăratul sens al cuvântului, dar e destul de tehnic şi vede bine jocul”, ne-a declarat Adrian Falub.
Prin această mutare, antrenorul „textiliştilor” completează golul lăsat liber de Alexandru Neagu, care a recidivat şi va lipsi de pe gazon până la finalul campionatului. „Neagu s-a operat ieri, şi-a băgat şi o tijă în picior, era clar că nu ne mai puteam baza deloc pe el. Aşa am apelat la Godfred, un mijlocaş central polivalent, care e şi junior pe deasupra”, a mai spus Falub.
Probabil, noul sosit în Calea Aurel Vlaicu va lupta pentru un tricou de titular cu Florin Lazea.
Cum ieri a fost ultima zi de transferuri în România (exceptându-i pe jucătorii liberi de contract), utiştii l-au şi legitimat pe Adolfo Godfred, la fel întâmplându-se şi cu Alex Capătă, care revine de la Sebiş, Adrian Voiculeţ, Cristian Monac şi Cristian Silvăşan.
Sindou Dosso încearcă să-şi facă loc în atac
După împrumutul lui Adolfo Godfred de la CFR Cluj şi „repatrierea” experimentaţilor Silvăşan şi Voiculeţ, UTA ar mai avea nevoie doar de doi-trei jucători pentru a-şi completa lotul pentru retur. Vârf de listă este în continuare un portar de valoare, care ar putea sosi din Serbia, însă mai există şi o variantă de top internă. Apoi, Adrian Falub mai caută un atacant de careu, care ar putea să joace şi pe banda dreapt