FC Viitorul Constanţa a cedat patru jucători sub formă de împrumut la gruparea din eşalonul secund, ACS Buftea, a anunţat, marţi, preşedintele clubului din Liga I, Paul Peniu.
Astfel, portarul Mirel Bolboaşă, atacantul Marius Albu, mijlocaşul Marco Muscă şi fundaşul Florentin Tudorache vor evolua până la finalul actualului sezon la ACS Buftea, echipă care ocupă acum locul 12 în Seria I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Sunt împrumutaţi până în vară. Apoi vom vedea, în funcţie de opţiunea noastră de a-i rechema sau de interesul celor de la Buftea de a îi păstra în continuare", a explicat preşedintele clubului Viitorul.
Paul Peniu a adăugat că mijlocaşul Dumitru Bangheorghe a fost de asemenea împrumutat la formaţia din Liga a II-a, Săgeata Năvodari.
Sursa: Mediafax