Premierul Ponta a declarat că nu doreşte să comenteze ultimele afirmaţii ale preşedintelui Traian Băsescu, motivând că el, ca prim-ministru, este "cu munca" în timp ce preşedintele este "cu băgatul de strâmbe" şi a adăugat doar că şeful statului devine principalul adversar al aderării la Schengen.
Declaraţiile premierului Victor Ponta:
- Spre deosebire de preşedintele Băsescu, eu am treabă
- Preşedintele nu a făcut absolut nimic care să încalce atribuţiile constituţionale ale Guvernului, iar eu nu am făcut absolut nimic care să încalce atribuţiile constituţionale ale Preşedinţiei
- Dacă nu aderăm la Schengen acum, va fi o decizie politică, justificată de politica internă dintr-un stat sau altul
- Sunt decis ca până în ziua JAI să fac eforturi diplomatice. Vom face aceleaşi eforturi şi în octombrie
- Preşedintele face campanie electorală pentru alegerile din interiorul PDL. Mi se pare un gest tipic pentru preşedintele Băsescu, dar anormal într-o societate normală
- Primul-ministru al Danemarcei a spus foarte sigur că susţine itnrarea noatră în Schengen, cel francez a spus la fel
- M-am întâlnit cu prim-miniştri din UE şi niciunul dintre ei nu mi-a oferit argumentele pe care le dă preşedintele Băsescu pentru intrarea în Schengen
- Constant că preşedintele este foarte nefericit că am deblocat POSDRU. Obligaţia mea este de a merge mai departe, de a îndeplinii obiectivele naţionale
- Eu nu fac publică corespondenţa între primul-ministru şi preşedinte
- Pe mine nu mă poate jigni domnul preşedinte Băsescu
- Mă aflu în funcţia de prim-ministru pentru a face ceea ce presupune această funcţie. Eu sunt cu munca preşedintele Băsescu este cu băgat strâmbe
- Am efectuat vizita exact în aceeaşi intenţie şi strategie de a discuta cu partenerii care ţin de colaborare economică, de parteneriatele noatre