Piraeus Bank România a lansat azi un credit de nevoi personale pentru care dobânda este fixă pe toată perioada de creditare, pe piaţă existând deja 10 bănci care acordă finanţări cu dobândă fixă.
Împrumutul lansat de Piraeus se acordă exclusiv în lei, pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani şi poate fi rambursat în rate egale sau descrescătoare, în funcţie de opţiunea exprimată de solicitant.
Suma minimă acordată este de 3.000 lei, în timp ce plafonul maxim de creditare ajunge la 80.000 lei.
Dobânda aferentă acestui tip de credit este cuprinsă între 12,5% şi 13,9%, în funcţie de perioada de creditare.
Prin noul produs banca ţinteşte în egală măsură atât clienţii care au nevoie de finanţare pentru acoperirea unor chetuieli personale, cât şi pe cei care doresc să refinanţeze un alt împrumut.
Creditul lansat de Piraeus vine cu o DAE (dobândă anuală efectivă) de 16,23%, pentru o sumă de 20.000 lei, accesată pe 5 ani.
Iată mai jos ce oferte de credite de nevoi personale cu dobânzi fixe mai sunt în piaţă. Calculele sunt făcute pentru un credit de 20.000 lei, pe 5 ani, potrivit finzoom.ro