Deşi, teoretic, ar trebui să lupte pentru protecţia drepturilor copilului, toate mecanismele sistemului bolnav denumit DGASPC (Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială) funcţionează tocmai împotriva intereselor copiilor “nimănui”. Incompetenţa conducerii şi opacitatea sistemului condamnă copiii la instituţionalizare.Maramureşul este codaşul României la numărul de copii adoptaţi.
Un singur copil adoptat şi două dosare în lucru. O statistică sumbră care clasează Maramureşul pe ultimul loc la numărul de copii adoptaţi în 2012. Până la mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, “profesioniştii” de la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Maramureş au reuşit să rezolve un singur caz de adopţie. Mai marele direcţiei, Nicolae Boitor, a bâjbâit scuze puerile, ca şi lipsa de personal şi birocraţia. Culmea, cu aceeaşi lipsă de personal şi aceeaşi legislaţie stufoasă, în alte judeţe a fost posibil. Cum? A, poate există un management performant. Inclusiv, preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii, Bogdan Panait, identifică mai multe probleme, printre care şi faptul că direcţiile nu sunt, aşa cum ar trebui, “avocaţii” copiilor, aşa cum a declarat pentru presa centrală. În opinia sa, reprezentanţii Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ar trebui să dea fiecărui copil abandonat de familia naturală şansa de a deveni adoptabil şi de a avea o a doua familie, lucru care în realitate nu se întâmplă, mai ales când este vorba de copii mai mari sau cu probleme de sănătate.
În total, în România sunt instituţionalizaţi circa 60.000 de copii, însă doar 1.602 dintre ei au fost declaraţi adoptabili în 2012. Iar Maramureşul se află pe ultimul loc. Personalul insuficient, lipsa de interes, prejudecăţile, legislaţia, lipsa tribunalelor pentru minori, toate acestea sunt enunţat
