Constructorul drumului Răchiţele- Ic Ponor a obţinut astăzi o nouă amânare a termenului de finalizare a lucrărilor, deşi după patru ani de la începerea lor, drumul turistic nu a văzut niciun petec de asfalt. Consilierii judeţeni au aprobat marţi, în şedinţă, cererea de amânare care prevede un nou termen de finalizare a lucrărilor, august 2013.
Drumul are o lungime de 20 de kilometri iar lucrările de reabilitare sunt finanţate din fonduri europene. Drumul Răchiţele - IC Ponor ar fi trebuit, iniţial, să fie finalizat în 2011, constructorul obţinând o amânare pentru primăvara lui 2013. Acum, constructorul a cerut Consiliului Judeţean Cluj o nouă amânare, şoseaua urmând să fie terminată abia în toamna acestui an.
„Am cerut o completare cu fazele de lucrări să vedem exact cum se vor desfăşura acestea şi proiectul va fi repus pe ordinea de zi a unei şedinţe ulterioare de Consiliu Judeţean. Am făcut o scrisoare oficială către cei care construiesc acolo, firma MBS, să ne dea un grafic al lucrărilor să vedem dacă şansele de a le finaliza sunt certe. Nu există pericolul de a se majora costul lucrărilor, la ora actuală sunt în derulare licitaţiile pentru cele două poduri de acolo, licitaţia a fost efectuată dar este perioada de contestaţii, dar practic în zilele următoare vom anunţa şi câştigătorul. Cele două lucrări trebuie să coabiteze, lucrarea de asfaltare şi lucrarea de construire a podurilor pentru că sunt doi constructori diferiţi. Ei s-au angajat să finalizeze lucrările în luna august. Singura chestie care poate interveni este, eventual cu câteva zile, o posibilă amânare a licitaţiei pentru poduri, dar nu cred să fie probleme. Nu există întârzieri vizavi de ultima hotărâre de Consiliu Judeţean care au dat o amânare de 217 zile în august anul trecut”, a precizat Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj.
Potrivit hotărârii de Consiliu Judeţean