Sistemul bancar din România – aproape în întregime sub control străin – a raportat pentru 2012 pierderi de peste 2 miliarde lei, cele mai mari de când băncile străine au pus mâna pe sistemul bancar din România pornind imediat, pentru profituri rapide, o expansiune fără fundamente economice, aproape artificială, a creditului de consum, care a sfârşit, la fel de rapid, ca orice este artificial, într-un eşec lamentabil, terminător pentru ţara-gazdă. Pierderile înregistrate ar fi de natură să evidenţieze acum tocmai acest eşec.
Numai că aceste pierderi sunt o minciună. În anii de vârf ai crizei (2010, 2011 şi 2012) – în care băncile străine din România acuză pierderi – locurile de muncă s-au redus cu 600-700 de mii şi au dispărut din peisaj în mod net peste 200.000 de firme în România, numai băncile o duc bine mersi: au intrat 40 în perioada de criză şi sunt şi acum tot 40, intacte şi prospere! Pierderile sunt de faţadă, pentru proşti!
Pierderile sunt doar logice, dar nu sunt reale. Sunt logice pentru că, în măsura în care n-au mai dat credite economiei, băncile n-au mai avut în principiu din ce face profit, căci – ştie toată lumea – acestea trăiesc din diferenţele dintre dobânzile cu care acordă credite şi cele cu care onorează depozitele. Dar pierderile nu sunt şi reale pentru că, în condiţiile date, întreruperea creditării ar fi dus la falimente, măcar acolo, ale câtorva bănci dintre cele mărunte.
Aceste pierderi şi pozarea în consecinţă a băncilor în victime ale crizei alături de clienţii lor (companii şi individuali) au scopul de a para mânia generalizată împotriva prosperităţii nemeritate a băncilor într-un ocean de tristeţe şi austeritate. Se urmăreşte abaterea atenţiei de la marile jafuri comise de băncile străine pe seama economiei şi poporului român: ajutorarea în criză cu bani împrumutaţi de la FMI a băncilor şi nu
